De 20 de ani împreună!

2018-02-02T16:06:39+00:00 vineri, 2 februarie, 2018|

20 de tineri, beneficiari ai Asociației FDP-Protagoniști în educație, au avut ocazia de a-l întâlni personal pe Papa Francisc, Joi – 4 ianuarie 2018, în cadrul unei audiențe private.

Tinerii și toți cei care i-au însoțit la această întâlnire au trăit aceste momente cu uimire și s-au simțit aleși și binecuvântați. Evenimentul a marcat deasemenea cei 20 de ani de la prima întâlnire cu acești tineri minunați, care atunci erau copii abandonați în orfelinatele din București.
Simo da dietro
Simona Carobene, directorul executiv al FDP-Protagoniști în educație, la începutul întâlnirii cu Sfântul Părinte s-a adresat tuturor spunând: Să fim aici este pentru noi un cadou fantastic! Vă suntem cu adevărat recunoscători! Noi dorim să fim priviți mereu așa. Pentru ceea ce suntem: persoane de o mare valoare, unice, fără asemănare, pline de dorințe și de speranță. Persoane care au luptat întreaga viață cu curaj, persoane care suferă încă mult din cauza rănilor din trecut și a dificultăților prezentului și care au multe întrebări.”

Sfântul Părinte, după o scurtă introducere, a avut inițiativa și dorința de a răspunde personal tinerilor prezenți la întâlnire, celor care au dorit să îi adreseze întrebări.

“Dragi tineri, dragi frați și surori,

Vă mulțumesc pentru această întâlnire și pentru încrederea cu care mi-ați adresat întrebările voastre, în care se simte realitatea vieții voastre.

Înainte de a vă răspunde, aș vrea să îi mulțumesc împreună cu voi Domnului pentru că sunteți aici, pentru că El, cu ajutorul multor prieteni, v-a ajutat să mergeți înainte și să creșteți. Împreună ne amintim de mulți copii și tineri care au mers deja în cer: ne rugăm pentru ei; și ne rugăm pentru cei care trăiesc în situații de mare dificultate, în România și în alte țări din lume. Îi încredințăm lui Dumnezeu și Sfintei Fecioare pe toți copiii și copilele, tinerii și tinerele care suferă din cauza bolilor, războaielor și sclaviei în zilele noastre.

În aceste întrebări, la unele din aceste de ce-uri pot da un răspuns eu, dar la altele, nu, doar Dumnezeu poate răspunde.”

Mai jos veți regăsi majoritatea întrebările tinerilor și răspunsurile primite de la Sfântul Părinte.
G. Domanda

Tânăr: “De ce este așa dificil să trăim? De ce și între noi, prietenii, ne certăm tot timpul? Ne păcălim? Dacă voi ca preoți ne spuneți să mergem la biserică, dar imediat când ieșim greșim și facem păcate, de ce atunci am mai intrat în Casa Domnului? Dacă eu consider că Dumnezeu e în sufletul meu de ce este important să merg la Biserică?“

Sfântul Părinte:“Dragă tinere, “de ce-urile”tale au un răspuns: este vorba de păcat, de egoismul uman: din acest motiv – cum spui tu – “ne certăm adeseori”, “ne facem rău”, “ne păcălim”. Chiar tu ai recunoscut acest lucru, chiar dacă mergem la biserică, apoi greșim din nou, rămânem mereu păcătoși. Și atunci e corect ca tu să întrebi: ce sens are să mergem la biserică? Are sens pentru că așa ne punem în fața lui Dumnezeu așa cum suntem “Iată-mă, Doamne, sunt păcătos și îți cer iertare. Fie-ți milă de mine”.Iar Isus ne spune că dacă facem așa, ne întoarcem acasă iertați. Și astfel, încetul cu încetul, Dumnezeu transformă inima noastră cu îndurarea lui și ajunge să transforme și viața noastră. Nu rămânem mereu aceiași, ci suntem “plămădiți”. Precum lutul în mâinile olarului, iar dragostea lui Dumnezeu ia locul egoismului nostru. Iată, de ce este important să mergem la Biserică.”

Tânăr: “De ce sunt părinți care îi iubesc pe copiii sănătoși și pe cei cu probleme/boli nu?”

Sfântul Părinte:“Întrebarea ta se referea la părinți, la atitudinea lor în fața copiilor sănătoși și a celor bolnavi. Aș vrea să îți spun aceste lucruri: în fața fragilității celorlalți, cum e cazul unor boli de exemplu, există adulți care sunt mai slabi, nu au suficientă putere pentru a suporta această fragilitate. Și asta pentru că și ei sunt fragili. Dacă eu am o piatră mare, nu pot să o pun deasupra unei cutii de carton, pentru că piatra va strivi cartonul. Există părinți care sunt fragili. Pentru că ei rămân femei și bărbați cu limitele lor, cu păcatele lor și cu acele fragilități pe care le duc cu ei și poate nu au avut norocul de a fi fost ajutați atunci când erau mici. Ești de acord?”

Tânăr: “De ce am avut această soartă? De ce? Ce sens are?”

Sfântul Părinte:“De ce-ul” tău este unul din cele care nu au un răspuns uman, ci doar unul divin. Nu știu să îți spun de ce tu ai avut această “soartă”. Nu știm “de ce-ul” în sensul motivului, nu știm, dar știm “de ce-ul” în sensul scopului pe care Dumnezeu vrea să îl dea sorții tale, iar scopul este vindecarea, viața.  O spune chiar Isus în Evanghelie când întâlnește un om, orb din naștere. Discipolii îl întreabă: “de ce e așa? Din vina lui sau a părinților lui?”. Iar Isus răspunde: “Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (cfr In 9, 1-3). Asta înseamnă că Dumnezeu, în fața atâtor situații urâte în care ne putem găsi de mici chiar, vrea să le vindece, să le curețe, vrea să aducă viață acolo unde este moarte. Asta face Isus și asta fac și creștinii cu adevărat uniți cu Isus. Voi ați făcut experiența acestui lucru.

Tânăr: “Se întâmplă să mă simt singură și nu știu ce sens are viața mea. Fetița mea este în plasament și câteva persoane mă judecă că nu sunt o mamă bună.“

Sfântul Părinte:“Draga mea, sunt de acord cu tine că plasamentul poate fi un ajutor în anumite situații dificile. Important este ca totul să fie făcut cu dragoste, cu grijă pentru persoane, cu mare respect… Înțeleg că deseori te simți singură. Te sfătuiesc să nu te închizi, să cauți compania comunității creștine: Isus a venit ca să formeze o nouă familie, familia lui, unde nimeni nu e singur și toți suntem frați și surori, fii ai Tatălui nostru din ceruri și ai Maicii pe care Isus ne-a dat-o, Fecioara Maria. Și în familia Bisericii putem să ne regăsim cu toții, vindecând rănile noastre și depășind golurile de iubire care deseori există în familiile noastre umane.

Tânăr: “Mama mea m-a abandonat într-un orfelinat când aveam 2 luni. Când am împlinit 21 de ani am căutat-o și am stat cu ea două săptămâni, dar nu s-a purtat frumos cu mine, așa că am plecat. Tatăl meu a murit. Ce vină am eu dacă ea nu mă vrea? De ce nu mă acceptă?”

Sfântul Părinte: “Dragul meu, “de ce-ul” tău se aseamănă cu cel al altei tinere. Nu e o problemă de vină, este o problemă legată de marea fragilitate a adulților, produsă în cazul vostru de marea sărăcie, multele nedreptăți sociale ceîi strivesc pe cei mici și săraci și de multă sărăcie spirituală. Da, sărăcia spirituală împietrește inimile și provoacă ceea ce ar putea părea imposibil, ca o mama să își abandoneze propriul fiu: acesta este rodul sărăciei materiale și spirituale, rodul unui sistem social greșit, inuman.”

Vizibil emoționat, Sfântul Părinte a încheiat astfel:

“Mulțumesc încă o data vouă tuturor. Mi-a făcut mult bine să vă întâlnesc. Vă am în rugăciunile mele și vă rog ca și voi să nu uitați să vă rugați pentru mine!”