Proiectul “Educația – centrul schimbării în comunitate”

2019-09-19T15:51:43+03:00joi, 19 septembrie, 2019|

Comunitatea Pata Rât, orașul Cluj-Napoca, jud. Cluj.

Partener: Asociația FDP – Protagoniști în educație

Beneficiari: 325 de copii, 260 de părinți și 100 de profesori.

Despre proiect și echipă:

Proiectul “Educația- centrul schimbării în comunitate”, are ca scop principal reducerea abandonului școlar în rândul elevilor proveniți din comunități defavorizate, iar pe lângă acesta, se mai urmărește îmbunătățirea relațiilor dintre copii și părinți, părinți- cadre didactice; altfel spus, în cadrul acestui proiect copilul ocupă funcția centrală, urmărindu-se îmbunătățirea calității vieții acestuia. Principalele instrumente folosite pentru atingerea obiectivelor acestui program sunt: profesioniști din domeniul educațional/psihologiei/asistenței sociale, o gamă variată de activități educaționale de tip non-formal, voluntari, tutori etc. Pe lângă toate acestea, proiectul urmărește și acordarea unui ajutor material și de îmbrăcăminte și încălțăminte beneficiarilor și familiilor acestora.

Echipa proiectului este formată din: 1 coordonator proiect, 1 specialist din domeniul educațional și 1 specialist din domeniul asistenței sociale.

Scopul – Obiectivele proiectului:

  • Crearea unui centru comunitar care să deservească nevoile comunității;
  • Creșterea gradului de frecventare școlară a copiilor proveniți din familii dezavantajate;
  • Întărirea mediului de colaborare dintre școală, familie și comunitate;
  • Îmbunătățirea abilităților sociale și de învățare a copiilor din comunitatea vizată;
  • Creșterea gradului de conștientizare în rândul părinților a importanței educației copiilor lor;
  • Dezvoltarea abilităților de lucru a cadrelor didactice cu copiii aflați în situație de vulnerabilitate;
  • Creșterea gradului de conștientizare a comunității cu privire la abandonul școlar în rândul copiilor proveniți din familii dezavantajate;
  • Creșterea gradului de implicare a comunității în educația copiilor, cu ajutorul voluntarilor.

Context:

Comunitatea Pata Rât (din Cluj-Napoca) este divizată în 4 sub-comunități: Cantonului, Dallas, Colina Verde și Rampa. Sunt 282 de gospodării, în care locuiesc 1,284 de persoane, dintre care 708 tineri și adulți care au împlinit deja cel puțin 15 ani și 576 de copii cu vârsta sub 15 ani.

Dintre aceștia, 30% locuiesc în adăposturi și barăci improvizate și 37% în barăci prefabricate din lemn. 96% sunt locuințe supraaglomerate, având mai puțin de 15 mp, iar 89% dintre locuințe nu au bucătărie și baie proprii. 16% dintre gospodării sunt conectate la curent electric cu contor propriu, 17% canalizare și 22% au apă potabilă în casă. Lipsa actelor de proprietate face ca racordarea la rețeaua publică de apă sau de electricitate să fie imposibilă.

În privința deprivării materiale, familiile din comunitate nu își permit plata chiriei într-un apartament obișnuit din Cluj-Napoca. 84.4% dintre aceste familii alocă jumătate sau mai mult din veniturile gospodăriei pentru produse alimentare necesare traiului cotidian.

Din totalul familiilor din comunitate cu copii cu vârsta de 0-14 ani, doar 11.7% beneficiază de alocația de susținere pentru familiile nevoiașe cu copii, deși rata sărăciei în rândul copiilor este de 49.7%. Gradul de acoperire al acestei prestații este cel mai scăzut în zonele cele mai deprivate, adică în zona Dallas și a rampei de gunoi (unde nimeni nu beneficiază de această prestație), deoarece în aceste zone absențele copiilor de la școală sunt mai numeroase sau nu toți copiii de vârstă școlară sunt înscriși la școală.

Program implementat cu sprijinul United Way Romania, prin finantarea Fundatiilor Velux si Globalworth.