“SPORT 4 GIRLS SPORT 4 ALL SPORT 4 ROMANIA” – Al doilea Eveniment in Comunitate

2020-01-29T14:12:18+02:00joi, 23 ianuarie, 2020|

În data de 23 ianuarie 2020 în cadrul proiectului SPORT 4 GIRLS SPORT 4 ALL finanțat prin Programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, a avut loc al doilea eveniment în comunitate adresat copiilor din sectorul 3, București.

Evenimentul intitulat “SPORT 4 GIRLS SPORT 4 ALL SPORT 4 ROMANIA” a reunit 300 de copii care au aniversat prin sport, dans, cântece și poezii  Ziua Unirii Principatelor Române. Importanța sportului văzută prin ochii copiilor, încurajarea participării fetelor a condus la realizarea sloganului ales chiar de copii promovând în acest mod activitățile sportive, sănătatea, socializarea cu prietenii și creativitatea. Cu sprijinul cadrelor didactice din Școala Gimnazială “Mexic”, toți copiii din școală s-au implicat în activitățile propuse.

Copiii au vibrat pe ritmurile Horii Unirii, au demonstrat că prin stimularea activităților atât intelectuale cât și sportive se află în plin proces de formare a calităților care privesc personalitatea si caracterul, iar la final au fost răsplătiți cu kituri de igiena și alimente sănătoase .

În ceea ce priveste incluziunea copiilor ce dispun de condiții materiale reduse, evenimentul a avut un impact major în comunitate, sportul promovând coeziunea socială, dezvoltarea personală, eliminarea stereotipurilor și respectarea diversității.