Refresh connection snail

Voluntarii corporate

Un model care poate produce schimbarea în viața persoanelor vulnerabile

#ImplicareaFaceDiferența

Te invităm să aduci angajații companiei mai aproape de comunitățile vulnerabile și să le oferi șansa să simtă că impactul generat de fiecare dintre ei va avea un ecou neașteptat în viața sutelor de copii pe care noi îi sprijinim.

Nevoile copiilor și familiilor beneficiare ale programelor noastre sunt nucleul de la care pornim în orice activitate. Cu cât suntem mai mulți, cu atât le putem oferi șansa reală la o viața normală, stabilă, în care educația primează și excluziunea socială dispare.

Să avem alături voluntarii din compania ta înseamnă să creștem familia FDP, familia oamenilor care văd Educația ca fiind cea care schimba viața.

În ce tipuri de activități s-ar putea implica angajații companiei?

Competiții sportive: fotbal, volei, badminton etc
Ore de dans, muzică sau pictură cu copiii
Cluburi de lectură, scris, meditații
Ieșiri în aer liber, vizite la obiective turistice

Hai să identificăm împreună oportunități de voluntariat adecvate de care să se bucure angajații și care să implice activ beneficiarii noștri. Noi ne ocupăm de management și de implementare, iar angajații voluntari doar vor trăi experiența și vor culege zâmbetele și mulțumirile copiilor și ale familiilor lor. Pentru că, în final, asta înseamnă să fii voluntar: să ajuți benevol pentru a primi un alt fel de recompensă, una pentru suflet și nu financiară.

Fără un efort prea mare, devii un exemplu în societate, iar valorile companiei tale vor fi transmise mai departe către persoanele vulnerabile, care nu au acces la o educație egală.

Mulțumim tuturor voluntarilor care ne-au fost alături până acum și au s-au implicat în activități educative și recreative cu copiii. London Stock Exchange Group, Societe Generale Global Solution Centre, UPS, Axway şi Direct Booking care, prin implicarea lor specială în susținerea inițiativelor noastre, au creat parteneriate pentru a împărtăși valori și misiuni comune.

Dacă vrei să discutăm mai multe, ne poți scrie la diana.marita@fdpsr.ro sau bucuresti@fdpsr.ro.

Află cum poti să ajuți

#ImplicareaFaceDiferența